Femeia ideală nu are corp, nici chip, nici voce, nici idei. Ea însăşi este o idee, o dorinţă, un motiv, un neajuns. Al tău, al vostru, al tuturor. Este un amestec alambicat de simboluri, culori, materiale, senzaţii şi parfumuri. Femeia e zgomotul sacadat al tocurilor de 12 care calcă apăsat trotuarul, marmura şi nervii întinşi la maxim; e rujul roşu aplicat cu o precizie şi acurateţe de desen tehnic; e parfumul care îţi sechestrează nările şi atenţia, care sfidează timpul şi te poartă înainte şi înapoi fără obligaţii financiare, doar emoţionale. Este otrăvitoare. Răutatea ei poate ucide. Ucide vise. Ucide inimi. Ucide minţi. Ucide şanse, speranţe, sentimente. Iese din văgăuna ei, ca un şarpe sâsâind şi, zăngănind inele, își scuipă veninul peste tot. Urmăreşte prada, târându-se lin şi confundându-se aproape cu tot ceea ce o înconjoară. O prinde, apoi, dintr-o smucitură precisă şi o acaparează. Se înfăşoară de gâtul acesteia şi o sufocă încet, încet, uitându-se, drăgăstos, în ochii ei. Femeia e muzică jazz, fum şi vin roşu.
Oricât ai încerca s-o uiţi, n-ai să poţi. E ca o otravă vie, care sălăşluieşte acolo, în tine, mereu, ieşind din când în când la iveală, atâta cât să-ți aducă aminte că există. Vei supravieţui, toţi supravieţuiesc. Nu e letală, pur şi simplu există în tine atâta timp cât vei trăi, iar dacă există viaţă după moarte, atunci o vei gasi şi acolo. Foarte puţini sunt cei care i-au găsit antidotul. Iar antidotul nu poate fi altceva decât o alta otravă vie, cel putin la fel de puternică ca şi aceasta.
Advanced search feature is not yet active in your account. In order to use "Advanced Search" you must have a premium membership active.Use the below button to upgrade your account.